Devil's food cake cu mousse de cafea si cremeux de ciocolata




Stiti momentele in care sunteti la dieta si va trec prin minte cate si mai cate combinatii de arome si texturi, dar cand poti, in sfarsit, sa mananci nu stii ce sa pregatesti?!

Cam asa am patit si eu (data viitoare o sa imi notez toate ideile) in aceasta saptama, iar sambata nu stiam ce desert sa pregatesc. Asa "s-a nascut" aceasta prajitura, cu un blat umed si dens, cu gust de ciocolata (desi are cacao), mousse aerat de cafea si crema mea preferata de ciocolata, atat de cremoasa si de fina...

Prajitura este un deliciu, aromele se completeaza perfect, blatul este umed exact cat trebuie si cantitatile (blat-crema) sunt echilibrate.





Ingrediente:
Devil's food cake(baza)
24x24 cm

50 g cacao
150g zahar brun
250 ml apa clocotita
120 g unt
50 g lapte batut
1 lingurita vanilie
150 g zahar pudra
240 g faina
10 g praf de copt
2 oua


Mousse de cafea:


250 ml lapte
2 galbenusuri
100 g zahar brun
1 lingurita amidon
1 lingurita cafea instant 
5 g gelatina
150 ml frisca lichida 

Cremeux de ciocolata: 
250 ml frisca lichida
100 ml lapte
4 galbenusuri
80 g zahar
250 g ciocolata
6 g gelatina

Devil's food cake:

Apa si zaharul brun se pun intr-o cratita si se lasa sa clocoteasca, se adauga cacaua si se amesteca. Se lasa deoparte.
Untul moale se mixeaza cu zaharul pudra si 1 lingurita vanilie pana devine cremos, apoi se adauga pe rand ouale, mixand bine dupa fiecare. Se pune faina amestecata cu praful de copt si laptele batut si se mixeaza putin. Se adauga amestecul de cacao si apa si se amesteca un un tel (o sa obtineti o compozitie destul de fluida, dar asa trebuie sa fie, nu adaugati mai multa faina).
Cmpozitia se toarna intr-o tava tapetata cu hartie de copt.
Se coace in cuptorul preincalzit aproximativ 35 minute. Verificati ca blatul sa ramana moale la atingere.
Lasati blatul sa se raceasca complet.

Mousse de cafea:

Gelatina se pune intr-o ceasca cu doua linguri cu apa rece si se lasa deoparte.
Intr-o cratita se pune laptele si zaharul si se incalzeste pana se dizolva zaharul.
Galbenusurile se amesteca cu amidonul si cafeaua instant, apoi se toarna treptat laptele cald si se amesteca bine pentru a nu ramane cocoloase. Se pune amestecul din nou in cratita si se amesteca pe foc mic pana se ingroase putin.

 Gelatina se dizolva la microunde cateva secunde si se toarna peste crema de cafea; se amesteca rapid pana este complet incorporata. Se acopera cu o folie alimentara, astfel incat sa nu se formeze pojghita.
Cand este complet racita se incorporeaza treptat frisca batuta spuma.


Cremeux de ciocolata:  

Gelatina se pune intr-o ceasca cu o lingura cu apa rece si se lasa deoparte.


Galbenusurile se amesteca cu zaharul. Frisca lichida se amesteca cu laptele si se pun intr-o cratita pe foc; se incalzesc usor. Amestecul caldut se toarna peste crema de oua cu zahar si se pune din nou pe foc mic. Se amesteca incontinuu cu un tel pana se ingroase putin, ca o smantana subtire.


Ciocolata tocata se pune intr-un bol si se toarna crema de oua, se amesteca pana se topeste complet ciocolata. Amestecul se mixeaza putin cu un blender vertical, apoi se pune gelatina dizolvata.


Se lasa aproximativ o ora sa se raceasca la frigider, apoi se pune 15 minute la congelator


Asamblare:

In tava in care am copt blatul pune folie alimentara pe baza si o fasie din hartie de copt pe margini, punem blatul racit, apoi mousse-ul de cafea si dam la frigider 30 minute. Dupa ce a trecut timpul punem crema de ciocolata racita (dar inca lichida), niveleam si lasam 15 minute la congelator, apoi o punem la frigider pana in momentul servirii.
Taiem marginile inestetice, apoi o decoram si o taiem cu un cutit trecut prin apa calda.
Pentru decor am topit ciocolata neagra si am trasat cateva linii, apoi am pus restul pe o hartie de copt si am dat-o la rece. Se taie patrate/triunghiuri etc.
La fel si cu ciocolata alba amestecata cu putina cafea instant.