Cheesecake cu zmeura






De mult nu am mai facut cheesecake, dar cum sambata am avut musafiri si nu aveam timp de ceva complicat, m-am gandit sa face ceva usor si cu fructe de sezon.

In timp ce el a stat la cuptor eu am pregatit felul principal. Mai grea este asteptarea pana se raceste, dar merita :)

Il puteti face si cu afine sau mure, orice fructe de padure sunt perfecte!


Este un desert potrivit pentru vara, nu este greu de facut si il uitati in cuptor timp in care puteti sa  faceti altceva.



Ingredinte:
24 cm

Blat:
150 g biscuiti
90 g unt topit

Umplutura:
800 g crema de branza
250 g zahar
100 ml frisca lichida
4 oua
1 lingurita esenta de vanilie
500 g zmeura

Mod de preparare:

Trebuie sa alegeti biscuiti care se faramiteaza usor; daca nu gasiti digesta puteti apela la magazinul de la bloc si gasiti mai multe sortimente, gen Daron fitness, Bravo etc. Ideea este sa nu fie tari, gen Petit.

Asadar faramitam biscuiti in robot, apoi pune untul topit si pulsam de cateva ori. Daca nu aveti robot faramitati biscuitii pusi intr-o punga rezistenta cu un sucitor de lemn, apoi amestecati faramiturile fine cu untul topit.

O forma rotumda se unge cu unt si se pun biscuitii amestecati cu unt. Se preseaza bine cu mainile, ridicand o bordura de 1-2 cm inaltime pe marginea formei. Se lasa deoparte.


Umplutura:

Crema de branza este destul de scumpa in comparatie cu cantitatea, asa ca alegem variante mai ieftine. Eu am gasit branza de vaci, la galetusa de 1Kg, la Lidl (Pilos) si este in jur de 13 Ron. Mai este si de la Dr. Oetker, tot la 1Kg, foarte bune si cremoase, au un procent de 30%grasime.

Un cheesecake bun este unul "asezat", pentru asta trebuie sa avem grija sa nu amestecam foarte mult ouale cu zaharul, ca la pandispan :), doar cat sa se omogenizeze putin.

Ouale se amesteca usor, cu un tel, cu zaharul si vanilia. Branza se pune in robotul de bucatarie impreuna cu frisca lichida si se amesteca putin, pentru a obtine o crema mai fina. Peste crema de branza se adauga amestecul de oua si se amesteca cu o spatula pana la omogenizare.

Amestecul de branza se toarna in tava in care am pus blatul de biscuit. Se pun 200 g zmeura, din loc in loc.

Tava se inveleste in folie de aluminiu si se aseaza in tava aragazului in care pune o cana de apa. Se coace aproximativ 90 minute la temperatura medie. Este gata cand incepe sa se rumeneasca. 

Se lasa sa se raceasca complet, se decoreaza cu zmeura proaspata si se servete.