Cupcakes cu ciocolata




        Am regasit reteta printre multe altele care asteapta sa fie postate si acum imi dau seama ca nu am mai fotografiat de mult cu lumina naturala :) Nu stiu daca e de bine sau de rau, dar pot spune ca e mai comod sa fac fotografii cu lumina artificiala; nu trebuie sa ma rog sa fie o zi luminoasa cand gatesc ceva, sau sa fotografiez a doua zi ce gatesc seara. Avand in vedere ca acum (aproape) toate zilele sunt luminoase o sa-mi mai reiau vechiul obicei :)
Cert este ca acesti cupcakesii sunt foarte buni, frumosi si usor de facuti :)

Weekend minunat!

Ingrediente:
2 oua
100 g unt
150 g zahar
60 ml lapte batut
50 g ciocolaa neagra
250 g faina
2 linguri cacao olandeza
1 lingurita praf de copt
1/2 lingurita bicarbonat de sodiu
1 lingurita esenta de rom/ vanilie

Ganache de ciocolata:
250 g ciocolata neagra
125 ml frisca lichida
100 g zahar pudra
1 lingura lichior de ciocolata/cafea

Mod de preparare:
Ouale se amesteca cu zaharul si laptele batut. Ciocolata se topeste impreuna cu untul si se pune peste amestecul de oua. Toate ingredientele uscate se amsteca bine si se cern in compozitia lichida. Se amesteca cu un tel pana se omogenizeaza totul. Compozitia este destul de densa.
In foma pentru muffins se aseaza hartiute si se pune o lingura generoasa de aluat (hartiuta trebuie sa fie umpluta doar 2/3 ). Se coc la foc mediu pentru 12-15 minute(nu trbuie sa fie uscate). Se scoate tava din cuptor si se lasa sa se raceasca.

Frisca si ciocolata bucati se pun intr-un vas pe bain-marie pana se topeste ciocolata. Se lasa crema la frigider pentr 1-2 ore, apoi se mixeaza, adaugand treptat zaharul pudra. La sfarsit se pune lichiorul si se amesteca cu o spatula.
Intr-un posh prevazut cu un dui se pune crema si se decoreaza cupcakesi, apoi se presara nimioare din zahar si cacao neagra.