Chiftele de pui cu dovlecel, Dukan



Da, tot Dukan avem si astazi :)
                 Dar nu va faceti probleme, sunt foarte bune si daca nu sunteti la dieta, sunt sanatoase si satioase :) 
       Avand in vedere ca a venit primavara cu totii trebuie sa avem o cura de detoxifiere, asa ca sunt foarte bune chiftelele, alaturi de o salata mare :)
                 Se fac foarte usor si nu trebuie sa stati langa ele pana se "prajesc"; in timp ce ele se rumenesc la cuptor voi faceti salata si eventual o clatita ca cea facuta de mine.




Ingrediente:
300 g piept de pui
1/2 dovlecel (~150 g)
1 ou
1 lingura tarate de psyllium
2 fire ceapa verde
sare, piper 
2 catei de usturoi
patrunjel/marar proaspat

Mod de preparare:

     Dovlecelul se da pe razatoare si se scurge bine zeama. Ceapa si verdeata se toaca marunt. Pieptul de pui se taie bucatele si se pune in robotul de bucatarie cu toate celelalte ingrediente. Se obtine o pasta omogena din care se formeaza chiftelute si se aseaza pe o tava tapetata cu hartie de copt.

    Se coc pentru 25-30 minute, la temperatura medie.  Sunt gata cand se rumenesc deasupra. se lasa sa se raceasca, apoi se dezlipesc de pe hartia de copt.

Se servesc alaturi de o salata, o clatita sarata si sos de rosii sau iaurt.



Etichete: , , , ,