Nuci umplute






                 Astazi avem un dulce bine cunoscut din copilarie, adica nuci umplute :) Eu le-am facut de sarbatori, dar abia acum le postez. Pe blog mai exista o reteta asemanatoare, dar am refacut-o pentru ca vroiam poze mai noi si mai frumoase, care sa reflecte cat de bune sunt :)
                  Mie mi se par usor migaloase, dar merita efortul pentru ca sunt un desert minunat, mai ales daca rezista cateva zile pana se inmoaie bine cojile de la crema de vanilie. Ale mele au rezistat pentru ca le-am pus bine si le-a scos abia de Craciun :)


Ingrediente:
Coji:
2 oua
100 g unt
150 ml ulei
150 g zahar
550 g faina
5 g praf de copt
1 lingurita esenta de vanilie/rom

Crema:
300 ml lapte
 150-180 g zahar
3 linguri amidon
150 g unt
1 lamaie( zeama si coaja)

Mod de preparare:
 Coji:
Ouale se mixeaza cu zaharul, apoi se adauga untul topit si uleiul si se omogenizeaza. Faina se amesteca cu praful de copt si se cerne in bol. La sfarsit se adauga esenta de vanilie. Trebuie sa rezulte un aluat fraged, usor demodelat. Din aluat se rup bucatele mici si se formeaza bilute.
Forma se unge cu unt/ ulei si se pune direct pe flara pentru a se incinge. Cand este gata, se pune cate o bila de aluat in fiecare forma, apoi se inchide si se pune din nou pe flacara. Se coace aprox. 2 minute pe fiecare parte. Se pun cojile intr-un bol si se continua pana se termina aluatul.

Crema:
Amidonul se dizolva in putin lapte, apoi se amesteca cu restul de lapte si cu zaharul. Se toarna amestecul intr-o cratita si se  pune pe foc mediu, amestecand incontinuu cu un tel, pana se ingroase ca o budinca. Se lasa sa se raceasca. Untul se mixeaza cu 2 linguri de zahar pudra, apoi se incorporeaza, treptat, cate o lingura din crema racita. La final se rade coaja de la lamaie si se adauga cate putin din zeama ei.
Cu aceasta crema se umplu nucile, apoi se pudreaza cu zaar pudra. Se servesc dupa cel putin 24 de ore.






O zi de vineri cat mai mica si un weekend placut